Exista unele afectiuni care se dovedesc a fi foarte periculoase si, din
nefericire, nu exista modalitati prin care sa le putem preveni, iar aici putem
aminti si de diabetul de tipul 1. Acesta presupune ca pancreasul produce foarte
putina insulina sau deloc, iar insulina este un hormon necesar pentru
permiterea glucozei sa produca energie. In schimb, unii virusi, dar si genetica
pot favoriza dezvoltarea diabetului de tip 1, iar afectiunea este des intalnita
la la adolescenti, insa nici adultii nu sunt omisi uneori. De asemenea, nu s-a
descoperit inca un leac pentru diabet, iar tratamentele se concentreaza pe
controlarea glucozei cu ajutorul insulinei, astfel incat sa fie prevenite
complicatiile asociate bolii.
Cele mai comune simptome
De cele mai multe ori simptomele asociate diabetului de tip 1 apar subit,
iar prinre acestea se numara senzatia de foame si sete, urinarea frecventa,
pierderea in greutate, schimbari dese ale starii de spirit, slabire, vedere
incetosata. Astfel, ideal ar fi sa apelam la medic atunci cand ne confruntam cu
oricare dintre problemele amintite anterior.
Cauze
Din pacate, diabetul de tip 1 este una dintre acele boli ale carei cauze nu
sunt cunoscute, iar de cele mai multe ori are legatura cu sistemul imunitar al
propriului corp, care in mod normal ar trebui sa se lupte cu bacterii si
virusi, insa distruge celulele care produc insulina. Totusi, printre factori se
pot numara si genetica, alaturi de expunerea la diferiti virusi.
Insulina este importanta
Atunci cand este distrus un numar important de celule, organismul nu va mai
produse insulina deloc, fie doar in cantitati reduse, fapt care va atrage mai
multe probleme. Pancreasul este cel care secreta insulina in fluxul sangelui,
iar aceasta circula permitand zaharului sa patrunda in celule si ajuta la
scaderea nivelului de zahar din sange.
Factori de risc
Exista mai multi factori de risc legat de diabetul de tip 1, iar aici putem
aminti de istoricul familiei, astfel ca oricine are un parinte sau o ruda care
a suferit de aceasta afectiune are sanse mai mare sa o dezvolte la randul lor.
Si genetica este importanta, pentru ca pot creste sansele dezvoltarii
diabetului, insa nu sunt multi cei care stiu ca pana si geografia este
importanta, astfel ca aceasta boala este mai des intalnita pe masura ce ne
indepartam de ecuator. In ciuda faptului ca diabetul de tip 1 poate sa apara la
orice varsta, exista doua perioade mai comune, intre 4 si 7 ani sau intre 10 si
14 ani.
In timp, diabetul poate sa aduca mai multe complicatii in organism, atat la
nivelul inimii, al vaselor de sange, nervilor, ochilor si nu numai, iar prin
controlarea nivelului de zahar din sange se reduce drastic riscul
complicatiilor.